Acaparați fiind de ispitele și ofertele diversificate ale lumii în care trăim, de multe ori, în mod inconștient, amânăm perioada de rugăciune, renunțăm la participarea la sfintele slujbe sau la urmarea poruncilor evanghelice sub motivarea stresului cotidian sau a lipsei de timp. Dragii mei, aici este vorba doar de propria voință!
Cu voia Domnului, îndrăznesc să prefațez un nou număr revistei noastre cu speranța că mesajul meu vă va găsi în pace, cu inima curată și cu voința nestrămutată de a pune un bun început duhovnicesc. Dacă perioada Triodului se potrivește în acest an cu începutul unei noi perioade calendaristice, cred că totul este prin voia Domnului, pentru că, ce poate fi mai frumos decât contopirea primăverii (care simbolizează un nou început sau chiar o reînviere a naturii) cu perioada care ne pregătește pentru întâmpinarea Învierii Domnului Hristos. Da, este o perioadă deosebită în care, sătui de ispitele lumii, căutăm altceva sau, mai bine spus, căutăm ceva diferit de ceea ce ne oferă lumea. Dacă până acum ne-am desfătat trupul cu tot felul de bunătăți din diversificata paletă a consumerismului (care se manifestă prin cumpărarea excesivă de produse sau/și servicii, chiar și atunci când nu sunt necesare), acum avem șansa să ne săturăm duhovnicește. Știu că nu este tocmai lesne de renunțat la anumite pofte, dar atunci când ne străduim, când avem voința de a ne înfrâna de la anumite mâncăruri, de la anumite comportamente sau de a renunța la anumite dorințe cu scopul sincer de a face voia Domnului, vom primi și puterea de a duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Sfinții părinți spun că Domnul Hristos ne ascultă dorințele atunci când și noi ascultăm și facem voia Sa.
În fapt, de multe ori avem impresia că ne dorim un anumit lucru, când, de fapt, doar ne place să ne gândim la el. Constantin Brâncuși avea o vorbă care spunea: „Una este să vezi până departe și alta este să ajungi până acolo!”. Astfel, ne asemănăm celui care vrea să facă o excursie într-o țară îndepărtată, dar se mulțumește tot timpul cu a gândi cât de frumos trebuie să fie acolo, iar dacă cineva l-ar întreba dacă dorește cu adevărat să meargă în acel loc, ar răspunde din toată inima că da.
Acaparați fiind de ispitele și ofertele diversificate ale lumii în care trăim, de multe ori, în mod inconștient, amânăm perioada de rugăciune, renunțăm la participarea la sfintele slujbe sau la urmarea poruncilor evanghelice sub motivarea stresului cotidian sau a lipsei de timp. Dragii mei, aici este vorba doar de propria voință! Citind din Sfânta Evanghelie vom observa că înainte de a dărui vindecarea, Domnul Hristos punea o întrebare celor care Îi cereau ajutorul; întrebare care la prima vedere poate părea fără sens. Astfel, Domnul Hristos, printr-o simplă întrebare, caută să (ne) descopere voința celui în suferință, pentru că, fără voința clară a omului de a-I solicita ajutorul, Dumnezeu nu poate oferi tămăduirea.
De exemplu, la trecerea prin Ierihon, Domnul Hristos l-a auzit pe orbul care striga: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!”. Ce a făcut atunci? L-a chemat la Sine întrebându-l: „Ce voiești să-ți fac?”: „Învățătorule, să văd iarăși!” a venit răspunsul prompt al orbului. Atunci, Iisus i-a zis: „Mergi, credința ta te-a mântuit!”. Și-ndată, orbul a văzut și urma lui Iisus, pe cale (Marcu 10, 46-52).
Vedeți ce înseamnă să ai voință? Astfel, voința izvorăște din credința nestrămutată că Mântuitorul este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Cred că Domnul de cele mai multe ori nu răspunde dorințelor noastre, pentru că acestea nu sunt reale, nu sunt pornite din inimă. În cartea a doua a lui Moise, deși acesta nu spunea niciun cuvânt, Dumnezeu îi spune: „Ce strigi către Mine?”, pentru că Dumnezeu auzea că inima lui strigă după ajutor (Ieșirea 14, 15). Iar noi, cu inimile robite sub poftele trupului, doar ne amăgim crezând că suntem ascultați.
Dacă Domnul Hristos le vorbea oamenilor în pilde pentru a fi mai ușor de înțeles, eu vă pun înainte o scurtă povestioară care ne demonstrează că marele sculptor Brâncuși avea dreptate în afirmația la care am făcut referire în rândurile de mai sus, dar ne și dovedește că una este să-ți propui ceva și alta este să și realizezi ce ți-ai propus.
„Un adolescent nota, stând aplecat asupra mesei, intențiile sale bune, în timp ce mama sa călca rufe: Dacă aș vedea pe cineva stând să se înece, scria adolescentul, m-aș arunca de îndată în apă să-i vin în ajutor. Dacă ar izbucni un incendiu într-o casă, i-aș salva pe copiii de acolo. Dacă ar fi cutremur, nu m-aș teme să mă arunc între dărâmături pentru a salva vreo viață. Și apoi mi-aș dedica întreaga existență ajutorării săracilor din lumea întreagă.
Mama îi spune:
- Te rog, du-te până jos și cumpără un pic de pâine.
- Mamă, dar nu vezi că plouă?”
Fără a comenta textul de mai sus, poate ar trebui să ne întrebăm: Oare de câte ori nu spunem fiecare dintre noi „îmi doresc…”, dar tot ceea ce spunem sunt doar vorbe goale? Haideți să nu ratăm acest nou început. Timpul încă nu este pierdut! Domnul ne-a mai dăruit o nouă șansă ca să spunem și noi asemenea orbului: „Învățătorule, (vreau) să văd iarăși!”. Să strigăm în inimă: „Deschide-mi, Doamne, ochii să văd Adevărul, să urmez Calea și să mă bucur cu adevărat de Viața pe care Tu mi-ai dăruit-o.”. Cât de frumos! Decât să ne amăgim cu ideea că facem voia Domnului, că urmărim doar binele și că vrem din tot sufletul să ne curățim de patimi, când, de fapt, trăim în nepăsare, amăgire și întuneric, mai bine să recunoaștem că nu vrem să ne mântuim. Este greu de acceptat, dar de multe ori acesta este adevărul, iar Domnul Hristos cunoaște inimile noastre. Oare când vom realiza că nu suntem niciodată singuri, fiindcă există Dumnezeu? Acum, având în vedere contopirea celor două perioade, cred că este cel mai bun prilej pentru a reflecta la ceea ce ne dorim cu adevărat, pentru că, degeaba ne dorim să fim ascultați, să ni se îndeplinească rugăciunile și să ne simțim mai aproape de El, dacă nu facem nimic concret în acest sens. Cred cu tărie că voința (dorința de mântuire) este cea care cheamă și atrage Duhul Sfânt, pentru că doar prin harul Duhului Sfânt vom dobândi darul iubirii, al ascultării, dar și împlinirea rugăciunilor noastre. Dacă omul nu are voință și nu întreprinde nimic pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu, harul lui Dumnezeu se arată neputincios. Păi, dacă eu nu vreau să-L cunosc pe Dumnezeu, atunci voi rămâne departe de Dumnezeu, oricât ar vrea El să fie alături de mine. Dovada clară sunt chiar cuvintele Domnului Hristos: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7, 21).
Dragi prieteni, întrucât mântuirea depinde în mod direct de voința fiecăruia, atunci fiecare la vremea potrivită vom secera ceea ce am răsădit, ceea ce am îngrijit și ceea ce am păzit. Nimic altceva.
Astfel, să ne străduim să facem tot ce ne stă în putință pentru mântuire, să recunoaștem și să punem pe seama lipsei noastre de voință toate eșecurile și poate așa vom ajunge să realizăm că refuzăm inconștient ajutorul lui Dumnezeu. Și iarăși Domnul ne spune: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5). Deci, dacă fără El nu putem face nimic, de ce ne amăgim cu propriile puteri și nu ne îndreptăm toată atenția spre Cel ce le poate face pe toate?
Atunci când toți cei în care ne-am pus nădejdea nu vor mai fi: prieteni apropiați, părinți sau alte rudenii, atunci când vom fi rămas doar noi și singurătatea, abia atunci vom realiza că ne-a rămas doar Dumnezeu, Care a așteptat cu răbdare să apelăm la ajutorul Lui. Iar dacă ne vom veni în fire precum fiul risipitor, dacă vom avea voința de a spune: „Am greșit la cer și înaintea Ta”, atunci am câștigat totul (Luca 15, 18). Fiul risipitor a dobândit iertarea, fiindcă oricât a păcătuit, oricât a desfrânat și chiar dacă a fost părăsit de toți, niciodată n-a uitat că mai există cineva. Așadar, să ne silim voința și să ne întărim credința, rugând pe Domnul Hristos să ne dea puterea ca această perioadă să ne fie piatră de temelie spre sporire duhovnicească, spre iertare curată și spre viața cea veșnică! Amin.
Har și bucurie!
Eugen Antohi, Parohia „Sf. Vasile” Tătărași
