Un gând de rugăciune și de recunoștință pentru Gheorghi Rotaru, ctitor de biserică și binefăcător al Parohiei Dealu Mare

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 14, 2019

S-a născut pe data de 19 martie 1951, în satul Lunca, județul Botoșani, din părinții Gheorghe și Natalia, primind o educație frumoasă,  în spiritual credinței ortodoxe și al tradițiilor românești autentice pe care le-a purtat în suflet toată viața și care i-au conturat personalitatea și atitudinea față de încercările și greutățile vieții.

A învățat la Școala primară și gimnazială din localitatea natală și și-a continuat studiile la Liceul Economic Botoșani, promoția 1970. După finalizarea studiilor cu rezultate foarte bune, a fost încadrat în perioada 1972-1977 ca revizor contabil la Cooperativa de Consum din orașul Dorohoi, iar între anii 1977-1991 a activat ca șef revizor contabil la ICS Mixtă Dorohoi. Din anul 1991 a pus bazele unei activități comerciale cu caracter privat, dezvoltând o afacere de comerț cu electrocasnice și mobilă.  Ca administrator al societății comerciale Nordic Romar SRL, a fost unul dintre primii investitori locali care au inițiat activități de producție de mobilă, reușind să ofere multe locuri de muncă locuitorilor municipiului Dorohoi și nu numai. În prezent, societatea Nordic Romar SRL are circa 260 de angajați în diferite domenii de activitate, colaborând cu firme din țară și străinătate și având o rețea de magazine în județele Botoșani, Suceava și Iași.

Pe lângă activitățile desfășurate, domnul Gheorghi Rotaru a sponsorizat, educat, pregătit în domeniul sportiv peste 150 de copii din municipiul Dorohoi, organizați în patru echipe de fotbal junior, o echipă de liga a V-a și liga a III-a seniori, rezultatele obținute  fiind o performanță pentru municipiul Dorohoi.

A dezvoltat în satul natal o bază sportivă pentru copiii din satul Lunca, prin sponsorizarea unui teren sintetic de fotbal și unul pentru handbal.

Ca fiu al Bisericii Ortodoxe a sprijinit întotdeauna activitățile bisericii, acordând o atenție deosebită activităților de educare și formare a copiilor. Implicarea domniei sale în construirea bisericii a început odată cu înființarea parohiei „Sfântul Ilie” – Dealu Mare, în anul 2006, când s-a format noul Consiliu Parohial în care a activat ca membru, iar din anul 2008, ca epitrop onorific, funcție pe care a onorat-o cu multă seriozitate și implicare. A susținut de la început financiar  construcția bisericii, aflată la stadiul de temelie. Începând cu anul 2009 s-a implicat personal în lucrările construcție ale bisericii.

Celelalte edificii bisericești au fost construite în perioada 2011-2016, fiind realizate prin contribuția exclusivă a domnului Rotaru și a familiei sale. Astfel, între anii 2011-2012 a fost ridicată Cancelaria Parohială, iar în anul 2013 au început lucrările de zidire a Centrului Social-Pastoral, care a primit hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în semn de recunoștință din partea parohiei pentru ajutorul dat lucrărilor de construcție a ansamblului parohial. După finalizarea acestor lucrări, în anul 2015 a fost ridicată clopotnița, iar în anul 2016 au fost achiziționate clopotele, slujba de sfințire a noilor clopote fiind săvârșită de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pe data de 6 decembrie 2016.

Slujba de sfințire a bisericii a avut loc pe data de 24 septembrie 2017, când domnul Rotaru Gheorghi, fiind ctitor principal al bisericii, a primit distincția „Crucea Moldavă” pentru mireni.

Din nefericire, în ultima perioada a vieții a avut parte de o grea suferință pe care a purtat-o cu demnitate și nădejde în purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu. S-a spovedit și a primit Sfintele Taine, întărit fiind de harul rugăciunii și al credinței pe care a purtat-o în suflet toată viața. A plecat din această viață fiind înconjurat cu multă dragoste de către soție, familie, prieteni și colaboratori, și mai ales de către cei doi copii: Marius și Nicoleta, care i-au fost alături.  Mutarea la cele veșnice s-a făcut, prin rânduiala lui Dumnezeu, prin rugăciunea Bisericii și a familiei.

Pentru credincioșii parohiei Dealu Mare care îl prețuiesc și îl  poartă în rugăciunile lor, domnul Rotaru Gheorghi este Omul pe care Dumnezeu l-a ales să împlinească o frumoasă și sfântă lucrare, zidirea bisericii, slujire pe care și-a asumat-o cu jertfă și abnegație.

Prin realizările sale, domnia sa rămâne un model de dârzenie și responsabilitate în ceea ce privește activitatea profesională, dar și un chip frumos de angajare în viața comunității și a Bisericii, pe care le-a slujit cu devotament și dragoste.

Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 16 ianuarie, 2019, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfântul Ilie” – Dealu Mare.

Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

(Pr. Ionuț-Ștefan Apetrei)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri