Am observat că pacea se pierde prin sentimentul că celălalt te-a nedreptățit, prin ținerea de minte a răului și prin refuzul de a accepta pe cel de lângă tine cu defectele lui. Într-adevăr, sunt oameni care ne nedreptățesc cu voie sau fără de voie, dar aveți impresia că s-ar fi comportat altfel cu Domnul Hristos? În mediul în care lucrez (dar nu numai) realizez că ținerea de minte a răului este ceva ,,la modă” sau mai bine spus ceva caracteristic omului care nu prea ajunge la biserică sau chiar a ateismului funcțional, după cum spunea și părintele Iulian.
Am scris și în alt articol că, dacă perioada postului a trecut, nu trebuie să treacă și scopul acestuia. Dacă ne aducem bine aminte, scopul postului nu este altceva decât să încercăm să fim mai buni, să iertăm din inimă celor care ne-au greșit, să avem starea de rugăciune în minte și să dobândim pacea pe care cu toții o dorim și o căutăm, dar din nefericire...puțini o și aflăm. Nu știu câți dintre noi au încercat să caute cu adevărat liniștea sau câți s-au ostenit în a încerca (măcar) să-și liniștească gândurile… Spun aceasta pentru că, fără să vreau, realizez că aproape toți dintre cei cu care sunt în contact permanent își duc viața într-un zbucium continuu, cu gândurile răvășite, agățându-se cu disperare de sloganul ,,viața merge înainte”! Poate ar trebui să nu reacționez și să mă închid în propria-mi carapace cu convingerea că fiecare are calea sa de urmat. Poate că nu ar fi nicio problemă dacă acești oameni nu ar transmite (uneori involuntar) această stare de permanentă neliniște și persoanelor cu care intră în contact.
„Pace” nu este decât un singur cuvânt, însă un adânc fără limite, o stare sufletească după care tânjim toți, fără nicio deosebire, un dar ce poate face minuni în viața noastră. O necesitate căreia nu-i dăm nicio importanță, căci uităm ce înseamnă să ai pace, să trăiești în liniște sufletească sau poate n-am avut-o niciodată ca să știm ce am pierdut.
Să ne aducem aminte că primul mesaj al Domnului Hristos la întâlnirea cu Apostolii (după Înviere) a fost: Pace vouă!; ,,Și fiind seară, iar ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20, 19).
Duminică de duminică, la fiecare slujbă, Domnul Hristos, prin slujitorii săi, nu încetează să ne binecuvânteze cu pacea Sa. Însă foarte puțini dintre noi au pace. Vă scriu aceste rânduri pentru că observ pe zi ce trece cât de important este să ai pace, ce mare dar este, dar la care nu luăm aminte decât foarte rar. Înainte de toate trebuie să avem credință, așa vom câștiga și pacea, iar pacea ne va îndemna la ascultarea față de Dumnezeu. Mă întreba cineva dacă nu îmi este greu în a face ,,ascultare la altar”. Răspunsul a fost NU. Nu, pentru că știu că ,,orice veți cere de la Tatăl, El vă va da” (Ioan 16,23). Și apoi, când ești sub ascultare, dacă faci ceea ce ți se spune, nu ai cum să greșești! Știu doar că atunci când vin la biserică, trebuie să ,,slujesc” scopului pentru care am venit, nicidecum gândurilor ce vin din exterior.
De aceea, cred și mărturisesc că pacea își are rădăcina în credință, dar se desăvârșește în ascultare. Toate sunt accesibile, dar trebuie urmate în ordinea corectă. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: ,,Credința este cea mai curată cale spre cunoaștere”, iar cunoașterea îți întărește credința în care nu va exista nicio îndoială. Iar atunci când nu vom avea îndoieli, vom putea spune că avem pace în privința credinței.
Dar pacea trebuie păstrată și în viața de zi cu zi. Păi, dacă trăiesc cu credință, atunci ,,Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt.” (Sf. Ioanichie), de ce să mă tulbur? Ca orice dar dumnezeiesc, pacea ușor se pierde, dar greu se dobândește!
Atunci trebuie să învățam să ascultăm de Domnul Hristos, iar când suntem la Sfânta Biserică este nevoie să ascultăm de părintele slujitor, care nu este altceva decât cuvântul Domnului Hristos pentru noi. Ca să ascultăm cu adevărat, trebuie să avem pace în suflet; iar ca să avem pace în suflet, trebuie să ne smerim; ca să ne smerim, trebuie să avem dragoste; ca să avem dragoste, trebuie să cunoaștem; și ca să cunoaștem, trebuie să cercetăm; ca să cercetăm, trebuie să avem dorință; ca să avem dorință, trebuie să ne fi întâlnit cu Domnul Hristos!
Pacea aduce ascultare și ascultarea pacea, pentru că așa cum nu poți deosebi căldura de lumină (sau lumina de căldură), tot așa și pacea trăiește în ascultare și invers! Amândouă se păstrează vii prin rugăciune și se desăvârșesc în iubire.
Știu că, ascultând de sfaturile părintelui duhovnic și de părintele paroh (când sunt sub ascultare) pot avea pacea necesară în rugăciune și în viață, iar având pace voi trăi în Domnul! Am observat că pacea se pierde prin sentimentul că celălalt te-a nedreptățit, prin ținerea de minte a răului și prin refuzul de a accepta pe cel de lângă tine cu defectele lui. Într-adevăr, sunt oameni care ne nedreptățesc cu voie sau fără de voie, dar aveți impresia că s-ar fi comportat altfel cu Domnul Hristos? În mediul în care lucrez (dar nu numai) realizez că ținerea de minte a răului este ceva ,,la modă” sau mai bine spus ceva caracteristic omului care nu prea ajunge la biserică sau chiar a ateismului funcțional, după cum spunea și părintele Iulian. Cred că ,,sindromul” ținerii de minte a răului nu face altceva decât să aducă întuneric în mintea și în sufletele noastre! Dar și eu, ca să nu mă mândresc, nu trebuie să mă raportez la cei de lângă mine, ci trebuie să mă corectez pe mine. Ar fi bine să avem permanent în gând: ,,Oare ce ar face Domnul Hristos în clipa aceasta? Ajută-mă Doamne să dau viață prezenței Tale în această clipă!”.
Este greu sau chiar aproape imposibil! Însă știm că, chiar dacă drumul este anevoios și cărarea este îngustă, și iubirea este nemărginită! Și mai mult decât atât, nu ați văzut sau ați simțit că atunci când nu găseați o soluție într-o anumită situație, Domnul Hristos a ,,rezolvat” toate încurcăturile voastre? Dacă L-am fi lăsat să fie cârmuitorul vieții noastre, nu am fi pierdut pacea. Sau nu ne-am fi pierdut în griji, în deznădejde și în tristeți.
Cred că este cu neputință sufletului a avea pace, dacă nu vom cere Domnului din răsputeri a iubi pe toți oamenii. Domnul Hristos știa că, de nu vom iubi pe vrăjmași, pace în suflet nu va fi și de aceea ne-a dat poruncă ,,iubiți pe vrăjmașii voștri!”. De nu vom iubi pe vrăjmași, sufletul doar când și când va fi ca și liniștit; dar de iubim pe vrăjmași, pacea în suflet va rămâne zi și noapte.
În încheiere, vă transcriu un citat al Cuviosului Părinte Siluan Athonitul care mi-a plăcut foarte mult și care sintetizează în câteva cuvinte tot ceea ce trebuie să știm pentru a dobândi liniștea de care cu toții avem atâta nevoie: ,,Păstrează în suflet pacea harului Duhului Sfânt; nu o pierde pentru lucruri mărunte. De vei insufla pace fratelui tău, Domnul îți va da nemăsurat mai mult, dar dacă îl vei mâhni, atunci și asupra sufletului tău se va abate mâhnirea. Să viețuim în pace și în dragoste, și atunci Domnul ne va asculta și ne va da tot lucrul folositor ce Îi vom cere.”.
Eugen Antohi - Parohia Sf. Vasile Tătăraşi
