Mulţumesc. Un cuvânt uitat ?

Cuvinte duhovnicești August 21, 2017

Dacă tot nu ştim să ne rugăm, măcar să învăţăm să mulţumim, iar dacă nu am fost recunoscători până acum, să punem început bun până nu este prea târziu, să scotocim prin cotloanele sufletului nostru, pronunţând un sincer “mulţumesc” !

Încep aceste puţine, rânduri mulţumind celor care au decis să-mi acorde câteva clipe din timpul lor, pentru a le împărtăşi ceva din gândurile de început de lună. Sincer, tot ceea ce mi-am propus să vă împărtăşesc pentru acest articol, se învârte în mintea mea, deschizând un “proces” fără să am certitudinea că această cauza o voi câştiga. Dar, spunând “Doamne ajută” voi aşterne pe hârtie gândurile mele.

Deschid “pledoaria” mea, cu sintagma “Onorată instanţă” (iubiţi credincioşi, voi sunteţi instanta în faţa căreia expun pricina mea), în toată istoria omenirii, cert este un lucru: există boli! Suferim fie că recunoaştem, fie că nu recunoaştem; iar boala, indiferent de cauza ei, se poate răsfrânge asupra trupului, a sufletului şi chiar a minţii. Suntem întro continuă căutare a vindecării, dar numai atunci când am conştientizat faptul că suntem bolnavi.

Zilele trecute, o colegă de serviciu ne-a spus cu tristeţe că tatăl său , după o boală îndelungată  a plecat dintre noi, lăsând în urmă o soţie şi copii îndureraţi. Înainte de a ne despărţi m-a rugat să o îmbărbătez cu un cuvânt de folos. Întrun asemenea moment delicat, cuvintele sunt de prisos, mai ales cunoscând indiferenţa ei către tot ceea ce nu aparţine celor pământeşti. Bineînţeles, am încercat să-i oblojesc sufletul rănit, încercând să-i împărtăşesc câte ceva din învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor părinti, având speranţa că, măcar întrun moment de restrişte, cuvântul Domnului să îi străpungă inima împietrită. Cumva, cred că am reuşit. Călătorind departe, către satul părinţilor, mi-a trimis un mesaj în care a scris despre faptul că, şi-a adus aminte că la ultima vizită pe care a facut-o acestora, la despărţire a rostit în gând rugăciunea Domnească - Tatăl Nostru. Călătorind cu sine însăşi, poate, reflectând şi la cuvintele mele, începe să înţeleagă că în interiorul fiinţei, darul Duhului Sfânt, jarul credinţei înca mai licareşte ... undeva întrun ungher ascuns.

Regret că suntem dispuşi să cerem ajutorul Domnului numai când avem nevoie de vindecare sau de o împlinire a unei dorinţe, cerând şi implorând ajutor, si trăind cu credinţă numai în acele clipe. Nu este o ruşine a cere, dar a cere, implorând milă de la Dumnezeu doar atunci când “cuţitul a ajuns la os”, nu este altceva decât o lipsă de recunoştinţă faţă de Cel care ne-a creat, faţă de ceea ce avem, faţă de ceea ce am primit, bune şi rele.

Să ne aducem aminte de o minune pe care Domnul Hristos o face "Intrând întrun sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe. Şi au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-I, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar pe când ei se duceau, s-au curăţit" (Luca 17, 12-14). Oare, acei oameni credeau în puterea Mântuitorului ? Poate. De multe ori, trăim fără să ne bucurăm şi uităm să mulţumim pentru ceea ce avem, iar mulţumirea sporeşte credinţa… Toate sunt minunate şi Lui Dumnezeu slavă!

Ascultarea de cuvântul Domnului nu face altceva decât să vindece toată durerea şi întristarea, să repună omul în starea în care poate sluji atât aproapelui său, cât şi Lui. Chiar dacă nu realizăm că numai Harul Lui Dumnezeu ne ajută atunci când ne aflăm încercaţi de suferinţă, măcar să fim conştienţi că, fără mila şi ajutorul Domnului Hristos nu am putea ajunge nici până la sfârşitul unei zile! Dacă suntem atenţi la cuvântul Mântuitorului "Fara de Mine nu puteti face nimic", observăm cu uşurinţă că, fară credinţă suntem ai nimănui, fără dragostea şi ajutorul Lui, rămânem cufundaţi undeva în neant…

Citind în continuare din Sfânta Evanghelie, nu putem să nu observăm că "Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, şi cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui Iisus, mulţumindu-I" (Luca 17, 15-16)! Da, da, … mulţumindu-I…fără să îi fie ruşine, fără sfială.

Oare, câti dintre noi Îi mulţumim? Câţi dintre noi nu au trăit vindecarea pe propria piele şi s-au bucurat, dar din prea multă bucurie au uitat să mulţumească? De slavă, nici nu mai poate fi vorba ! Oare, nu mai putem face nici acest gest infim prin care să ne "înnobilăm" şi noi ? Nu există gest mai frumos şi mai delicat, nu înnobilează pe om mai mult decât acest "mulţumesc!" Şi nimic nu poate fi mai pătrunzător în sufletul celuilalt decât acest "mulţumesc!"…

Cum poţi să spui rugăciunile de dimineaţă, fără ca întâi să îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ziua pe care tocmai ţi-a dăruit-o? De multe ori ma întâlnesc cu diverse persoane care întârziind la întâlnire motivează că s-au trezit târziu şi abia au avut timp să se spele pe ochi…. Mai poate fi vorba de rugăciunea de dimineaţă? Mai poate fi vorba de mulţumirea pe care trebuie să o aducem pentru ziua pe care tocmai am început-o ?

Să spunem, mulţumesc Domnului pentru toate cele bune şi cele “rele” din viaţa noastră! Am spus că trebuie sa mulţumim şi pentru cele “rele” gândindu-mă că, noi vedem răul în tot ce ni se întâmplă, în tot ceea ce nu este în acord cu ceea ce ne dorim, dar El vede binele, căci prin acest “rău” ne apropiem de El.

Personal, îmi doresc să mulţumesc Domnului pentru că, cu toate căderile, cu toate tristeţile şi încercările grele prin care am trecut, dau slavă lui Dumnezeu că mi-a dat puterea şi încrederea să merg mai departe.

Mulţumesc Domnului, pentru că mă binecuvântează la Sfânta Liturghie, prin mâna părintelui paroh, la taina spovedaniei, prin mâna părintelui duhovnic, ba, chiar şi în fiecare moment al vieţii, că nu-Şi întoarce faţa Lui de la mine nicicând… Cu toate că sunt neputincios şi delăsător, găseşte întotdeauna o modalitate de a mă întoarce pe Cale, de mă ţine aproape de El. Este foarte greu, când te simţi părăsit şi obosit, înconjurat de gânduri câte te bântuie zi şi noapte, dar strigătul nu-mi este-n zadar, căci El mă asculta,  tace şi în acelaşi timp vorbeşte, lucrând prin mâna mea, prin ceea ce realizez …. în viaţa mea.

Niciodata nu mi-a fost greu sa mulţumesc celor ce m-au ajutat, mă ajută şi cu care cred că ne ajutăm reciproc. Prin acest simplu “mulţumesc”, nădăjduiesc că Dumnezeu îmi va ierta stângăcia. Ştiu că nu pot să vindec, dar pot să ajut; nu pot să îndrept, dar pot să mă rog; nu pot să cer, dar pot să mulţumesc. Şi dacă eu pot, încearcă şi vei observa că poţi şi tu!

Înainte de a ne pregăti pentru somn, să mulţumim întâi Lui Dumnezeu pentru toate, nu putem progresa în viaţă dacă nu suntem recunoscători pentru cele primite… Starea aceasta ne va ajuta să ne apropiem de El, ne dă putere să credem şi mai mult, să ne rugăm şi mai mult, şi de ce nu …  să iubim mai mult!

Dacă ne întoarcem la cuvântul din Sfânta Evanghelie, observăm că Domnul Hristos, oricât de păcătos ar fi fost omul, îl iertă. În “speţa” de faţă Iisus a zis: “Oare, nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-au găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam?" (Luca 17, 18).  Nu există durere mai mare ca atunci când dai cu toată dragostea şi nu îti este primit, sau cel căruia îi dăruieşti să nu dea nici o importanţă gestului! Este o rană a inimii, o lacrimă a sufletului, o tristeţe în ochi…

Dacă tot nu ştim să ne rugăm, măcar să învăţăm să mulţumim, iar dacă nu am fost recunoscători până acum, să punem început bun până nu este prea târziu, să scotocim prin cotloanele sufletului nostru, pronunţând un sincer “mulţumesc” !

În încheiere, dacă veţi “delibera” cu inima, cu siguranţă veţi observa că, acelui ce nu uită să mulţumească, Domnul Iisus Hristos îi va spune: ridică-te şi mergi (mai departe), credinţa ta te-a mântuit!  

Cu speranţa că, din materialul prezentat veţi reţine gândul cel bun, indiferent dacă veţi “admite” sau “respinge” susţinerile mele, indiferent de soluţia pe care o veţi pronunţa, pentru timpul pe care mi l-aţi acordat, vă mulţumesc.

 

jr. Eugen Antohi - Parohia Sf. Vasile Tătăraşi

Citește alte articole despre: eugen antohi, cuvinte duhovnicești