„Crucea de Lumină”, sfinţită în Parohia Buhalniţa

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 14, 2020   Autor: Constantin Ciofu

Credincioşii din Parohia Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, au avut bucuria de a participa duminică, 13 septembrie 2020, la sfinţirea Crucii de Lumină. Aceasta a fost înălţată cu binecuvântarea preotului paroh Vasile Cristian Dăscălescu pe Muntele Crucii din Buhalniţa la o altitudine de aproximativ o mie de metri. Iniţativa a aparţinut mai multor fii ai satului şi s-a concretizat datorită evlaviei şi credinţei pe care ctitorii o au faţă de credinţa ortodoxă. În după-amiaza Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, în dangătul clopotelor şi al toacei, preotul paroh Vasile Cristian Dăscălescu, împreună cu părintele Ioan Simiraş de la Parohia Hangu, şi cu numeroşi creştini ortodocşi din comuna Hangu şi din mai multe judeţe ale Moldovei, au pornit în pelerinaj spre Crucea de Lumină. Pe parcusrul procesiunii, s-au cântat mai multe cântări religioase închinate Sfintei Cruci şi s-au făcut mai multe opriri în cadrul cărora s-au rostit ectenii. Drumul către Vârful Crucii a fost destul de anevoios, însă nu i-a împiedicat pe oamenii de toate vârstele să-l parcurgă cu evlavie. O parte dintre părinţi au urcat muntele cu copiii în braţe, iar bătrânii au înaintat de multe ori cu greu până pe platoul unde s-a înălţat o preafrumoasă troiţă ce va lumina pe timp de noapte simbolul cel mai de preţ al creştinilor – Sfânta Cruce. În faţa troiţei s-a oficiat mai întâi slujba Aghesmei mici, urmată de rânduiala specială pentru sfinţirea Sfintei Cruci. Oamenii i-au purtat în rugăciune pe toţi cei din familiile lor şi s-au îmbăgăţit de harul Duhului Sfânt chemat de preoţii slujitori. Cu acest prilej, a fost stropit cu apă sfinţită steagul tricolor înălţat în apropierea Crucii de Lumină. Rânduiala sfinţirii a fost urmată de intonarea mai multor pricesne închinate Sfintei Cruci. În acelaşi timp, toţi cei prezenţi au intonat imnul României „Deşteaptă-te române”.

Mărturisire de credinţă în întunericul acestui veac”

Preotul Ioan Simiraş a dat citire hrisovului special alcătuit pentru acest moment intitulat „Gândul binecuvântat a devenit Cruce de Lumină”.

„Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului şi cu Pogorârea Sfântului Duh, astăzi, în ziua liturgică a Înălţării Sfintei Cruci din anul mântuirii 2020, s-a săvârşit slujba de sfinţire a acestei Sfinte „Troiţi de Lumină” de pe „Muntele Crucii” din Buhalniţa. Această lucrare îşi are începutul într-un gând ce a cerut binecuvântare! Acest fapt s-a petrecut în data de 2 iunie 2019, când, după săvârşirea Tainei Sfântului Botez pentru pruncul Vlad Constantin Miron, tatăl său Codrin Constantin Miron a împărtăşit părintelui Vasile Cristian Dăscălescu, parohul Parohiei Buhalniţa, gândul de admiraţie pentru crucile luminate noaptea de pe Valea Bistriţei, judeţul Neamţ, precum şi dorinţa ca în satul acesta să existe o astfel de cruce. Şi pentru că în ziua de 2 iunie în calendar este cinstit Sfântul Ioan cel Nou de la Suceva, ocrotitorul bisericii din Buhalniţa, cu atât mai mult cerând şi rugăciunile Sfântului, s-a îndrăznit a nădăjdui în ajutorul lui. În acea clipă, de pe treptele sfintei biserici privirile s-au îndreptat către acest loc. Acela a fost momentul în care, din toată inima părintele paroh a dat binecuvântare pentru acest deziderat sfânt de a se înălţa această Sfântă Cruce, ce se doreşte a fi mărturisire de credinţă în întunericul acestui veac precum şi simbol al dăinuirii credincioşilor din Buhalniţa ca neam, în aceste locuri binecuvântate cu frumuseţi paradisiatice. De atunci, Duhul Sfânt a lucrat în viaţa celui ce a primit binecuvântare dar şi în sufletele celor care, auzind de această lucrare, şi-au învăpăiat inimile cu dragostea Sfintei Cruci şi au purces în a lucra efectiv până în ceasul de acum!

De astăzi înainte îndemnăm să numim muntele acesta „Muntele Crucii”, să fie „Golgota”, „Taborul” şi „Eleonul” nostru deopotrivă.

Neamul românesc, biruitor doar cu puterea Sfintei Cruci

Orice cruce este o „cruce de lumină” pentru că pe ea a stat şi stă Hristos în stare de jertfă, El care a zis despre Sine „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan, 8-12). Să se socotească această Sfântă Cruce căpătâiul celor care au murit în războaie prin locurile acestea! S-a dăruit pentru acest loc ca să se desăvârşească şi un drapel. S-a rânduit să fie aşezat astfel încât umbra şi lumina crucii să se proiecteze pe el, ştiind bine că neamul acesta, aflat permanent în stare de jertfă, a devenit biruitor doar cu puterea Sfintei Cruci. În vremurile în care trăim – deloc uşoare – pentru cei ce vor să fie ai lui Hristos – când în multe locuri din lume sunt date jos sfintele cruci de pe catedrale (devenite muzee) sau de pe înălţimile cele mai frumoase – creştinii din Buhalniţa îndrăznesc ca prin înălţarea acestei Sfinte Cruci să mărturisească tuturor că nu se tem de moarte atât timp cât nu se despart de Hristos, biruitorul morţii şi al iadului! Sunt voci care afirmă că este lipsit de sens acest demers; fără îndoială sunt voci în care răsună vocea diavolului! Iadul s-a cutremurat şi desigur odată cu el şi portarii lui din vremurile pe care le trăim - şi nu sunt deloc puţini portarii iadului. Dar nici creştinii ortodocşi din Buhalniţa nu sunt puţini, iar cu aceştia este Dumnezeu. Noi suntem Biserica lui Hristos despre care Domnul a zis că „porţile iadului nu o vor birui” (Matei, 16-18). Tocmai de aceea, pe acest munte au urcat cei mici şi cei mari, enoriaşii parohiei şi fiii duhovniceşti ai părintelui paroh, ca de de la cel dintâi până la cel din urmă, să dea mărturie lumii despre credinţa lor mai tare decât moartea şi mai puternică decât tot iadul! Numele ctitorilor să le scrie Domnul Dumnezeu în Cartea Vieţii şi să le răspătească Hristos mărturisirea de credinţă şi de dragoste. Să pomenească Domnul pe Codrin Constantin Miron, dimpreună cu soţia Irina Cristina, cu fiul lor Vlad Constantin şi cu ceilalţi fii şi fiice ce vor mai urma, pe Ion Gheorghieş, pe Dumitru Nemţeanu, pe Vasile Aanei, pe Gheorghe şi Cosmin Bostan, pe Claudiu Zaharia, pe Ionel Păduraru, pe Adrian Amariei şi mulţi alţii, cunoscuţi numai de Dumnezeu cu toată seminţia lor din neam în neam. Să binecuvânteze Domnul Dumnezeu pe toţi locuitorii satului acestuia, ai comunei Hangu, pe toţi cei care fie în zi, fie în noapte îşi vor ridica ochii la această Sfântă Cruce şi îşi vor aminti cu recunoştinţă de jertfa lui Hristos pentru noi toţi!

Să zicem şi noi cu sfinţii cei din veac: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Hrisovul a fost aşezat apoi la temelia crucii.

Duh de rugăciune şi de bucurie

La rândul său, părintele paroh Vasile Cristian Dăscălescu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa acestui moment de sărbătoare. De asemenea, parohul de la Buhalniţa a remarcat că Sfânta Cruce este „semnul biruinţei vieţii asupra morţii”: „Am dat binecuvântare pentru această lucrare sfântă. Ea nu se va vedea nu atât în întunericul nopţii, ci în cel al necredinţei, a ideologiilor străine de poporul acesta binecredincios prin care este defăimat simbolul cel mai de preţ al neamului nostru. Vă mulţumesc din toată inima pentru că aţi răspuns chemării lui Dumnezeu de a vă înălţa astăzi pe muntele acesta. Mă bucur pentru că prin puterea Duhului Sfânt ne-am adunat aici şi s-a reuşit crearea duhului de rugăciune şi de bucurie. Prin puterea Sfintei Cruci să nădăjduim în darul şi ajutorul lui Dumnezeu pentru satul şi comuna aceasta, dar şi pentru lumea întreagă”.

Distincţii pentru ctitori

La propunerea Consiliului parohial al Parohiei Buhalniţa, părintele paroh a oferit Diploma de recunoştinţă „Miron Barnovschi” primarului comunei Hangu, Gavril Lupu, „pentru dragostea şi dăruirea în sprijinirea lucrărilor de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a bisericii din Buhalniţa”. În semn de preţuire pentru ctitorirea „Crucii de Lumină” s-a acordat Distincţia „Miron Barnovschi” binefăcătorilor Codrin Constantin Miron, Ion Gheorghieş, Dumitru Nemţeanu, Vasile Aanei, Gheorghe şi Cosmin Bostan, Claudiu Zaharia, Ionel Păduraru şi Adrian Amariei. La final, toţi cei prezenţi au cinstit Sfânta Cruce şi au admirat priveliştea deosebită de pe Muntele Crucii din Buhalniţa.

 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri