Misiune creştin-ortodoxă în Kenia. Primele fotografii au fost realizate în data de 16 octombrie 2017 în oraşul Nairobi - capitala Kenyei, precum şi în Kisumu - cel mai mare oraş, după capitală.
Pe data de 17 octombrie 2017, ne vom deplasa în zona rurală, unde vom susţine un seminar, la care vor participa de un număr de 35 preoţi.
Dimineaţa, am mers aproximativ 70 km. la Nord de Kisumu, într-un loc numit Nandi. Prima limbă vorbită în Kenya este swahili, dar întrucât există peste 68 de dialecte, foarte diferite între ele, pentru ca oamenii să se înţeleagă între ei, se vorbeşte engleza. Toata lumea ştie un pic de engleză. În Nandi se vorbeste dialectul "nandi". Aici am poposit la Parohia Sf. Luca, care are o biserică foarte frumoasă, în jur mai fiind câteva clădiri care funcţionează ca şi "case sociale", unde se găteşte mancarea şi se "socializează". Oamenii ăştia chiar ştiu să stea împreună!!! Nu ştiu cum fac, dar toţi sunt fericiţi aici deşi, vorba românului "nu prea au după ce bea apă". La cursul susţinut au venit 30-32 de preoţi. De 2-3 zile de când sunt aici, am auzit că 2 dintre ei au murit, tineri fiind, iar alţi doi erau văduvi, la fel de tineri. Aici se moare "cu zile"... Malaria şi febra galbenă aduc cea mai multă suferinţă.
La întoarcere, pe la orele 17.00, am fost invitaţi la o şcoală unde învăţau aproximativ 130 de copii, de mai multe vârste. A fost una dintre cele mai uluitoare experienţe din viata mea. Acei copii trebuiau sa plece de mult timp acasă dar, ei ne-au aşteptat ore întregi pe noi şi ne-au cântat câteva cântece de bun venit, într-o engleză greu de înţeles. Vreau să spun că, am vazut acolo sărăcia în cel mai înalt grad, unită într-un mod paradoxal, pentru noi poate imposibil de imaginat, cu fericirea de a trăi! Incredibil! Nu se mai dădeau duşi, chiar dacă îşi terminaseră partitura. Nu-i astepta acasă nici mâncare gătita, nici vreun pat confortabil, nici Facebook, nici Google. De aceea, nu se grăbesc să ajungă undeva ca să fie fericiti! Pur şi simplu, se bucura oriunde! Durerea lor cea mai mare este că nu au apă în apropierea şcolii, ci trebuie să meargă un kilometru ca să aducă apă dintr-un lac. De aceea, am decis să îi ajutăm în această privinţă, aşa că mâine (18 octombrie) vom merge din nou să vedem de unde putem trage apă.
O alta problemă este că aceşti copii nu au ce mânca! Şi când te gândeşti că, la noi copiii aruncă la gunoi "cornul si laptele"! Şi câte tone de mâncare se aruncă zilnic din super-marketurile noastre.... Sau, chiar şi noi acasa... Ce dureros!
Pe data de 19 octombrie ne-am deplasat într-o zonă muntoasă numită Mungoma, pe niște drumuri greu accesibile. Acolo om văzut cum trăiesc oamenii, într-o izolare desăvârșită, "demnă de Pateric. În imaginile postate, veți vedea un interior de casă și câțiva copii (cu care m-am fotografiat) și hrană pe masă. Aceasta este casa Părintelui Athanasios, care este Secretarul General al Episcopului Akunda de Kisumu. Mâncarea lor de bază este orezul, dar se cultivă și porumb. Ceaiul - care este și principala materie de export - este amestecat cu lapte de vacă. Zahărul este fabricat din trestie de zahăr, bananele se găsesc pe toate drumurile (la propriu vorbind), la fel și mango, avocado si multe altele, pe care noi le vedem doar în supermarket. Dulciurile pe care le-am dus copiilor au fost pentru ei, probabil, ceva "divin" !
Pe data de 20 octombrie vom începe un nou curs de doua zile, la sediul Episcopiei din Kisumu, unde vor veni aproximativ 45 de preoți. Duminica, 22 octombrie, vom avea Sfânta Liturghie la parohia din Athanasios. După aceasta, ne-am deplasat spre localitatea Migori, localitate aflată la aproximativ 3 ore şi jumătate de mers, într-o zonă foarte "africană". Această localitate este la o distanţă de doar 15 minute de graniţa cu Tanzania. Aici au fost violenţe între armată/poliţie şi protestatari, s-a facut uz de arme împotriva protestatarilor şi au murit mulţi oameni. Localnicii sunt foarte agitaţi pentru că, pe data de 26 octombrie sunt programate alegerile prezidenţiale. În semn de nemulţumire, protestatarii aprind focuri pe marginea drumului şi fac baricade din bolovani. Având în vedere situaţia din zonă, pe data de 24 octombrie vom părăsi localitatea Migori şi ne vom îndrepta spre Kisumu.
Pe 25 Octombrie am vizitat familia unui preot care a murit recent - Fr. Zaharia, care la cei 30 de ani ai săi, a lăsat în urmă pe Presb. Iunia și cei 4 copii. Locuiesc într-o casă de lut, înconjurată de alte case de lut, fără ferestre, toate având cel mult doua cămăruțe și o simplitate ascetic-isihasta pe dinlăuntru. Am făcut un prohod și am căutat să aducem mângâiere preotesei și copiilor, care aveau oricum o resemnare și o seninatate poate greu de acceptat de mintea noastră...
Tot în data de 25 Octombrie am reușit să mergem la Școala St. Luke unde au mare nevoie de apă pentru cei 150 de copii care învață acolo. Școala e izolată, drumul e anevoios și a trebuit chiar să împingem mașina care s-a împotmolit în noroi. Fiind o zi națională, copiii erau liberi dar am fost întâmpinați de consiliul profesoral, coordonați de Pr. Isaac. De fapt, odată cu ziua națională începe vacanța care ține până pe 1 ianuarie...Ce tare!!! Dupa ce am semnat în Cartea de Oaspeți și am schimbat câteva cuvinte despre nevoile cu care se confruntă școala, am vizitat locul de unde se va trage apă, situat cam la 2 km de școală, o parte însemnată fiind accesibilă doar cu piciorul. Acolo se află un rezervor consistent de apă, de unde se va conecta școala noastră iar conducta va trece și prin fața altor case (mai degrabă „colibe”), care se vor conecta și ele la apă. De aceea, ne bucurăm că Parohia noastră a putut dona 1.200 de dolari pentru această investiție, căci ce e mai important decât apa ?! Mulțumim donatorilor!
Și cum „nici o faptă bună nu ramane nepedepsită”, la întoarcere ne-am împotmolit în două rânduri cu mașina în noroi. Ultima dată, împingeam toți mașina înțepenită – în afară de șofer - când a început să plouă torențial și am fost udați până la piele și stropiți teribil cu noroiul azvârlit de roțile mașinii. N-am mai făcut nici o poză din acel moment, căci eram lipsit de dispoziție și plin de noroi! Imaginați-vă doar că eram încălțat cu sandale!!!
Pe 26 Octombrie se sărbătorește la noi Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de mir, de care aici nu prea s-a auzit și, prin urmare, nu se face slujbă. Fiind și alegerile prezidențiale, acompaniate de multe proteste și atacuri armate soldate cu decese, am fost sfătuiți insistent sa stăm „indoor” și să nu ieșim din hotel. Mai ales că fusesem deja cercetati de poliție, care a venit la hotel după noi, fiind singurii „albi” de prin zonă, întrebându-ne despre „scopul și durata vizitei”. După ce le-am explicat cu ce ne ocupăm, ne-au invitat să facem la anu’ și pentru Poliția din Kisumu o conferință...Mai vedem!!!
Iar Vineri dimineața, pe 27 Octombrie, cu rugăciunile Sf. Dimitrie Basarabov, începem lungul drum spre casă. După ce voi schimba cele 6 avioane planificate, dintre care zborul Nairobi-Zurich este nocturn și face cam 7-8 ore, voi ajunge acasă, cu mila Domnului, Sâmbătă 28 Oct. la ora 23.00.
Am relatat impresiie din aceasta calatorie nu pentru a arata lumii ce grozavi suntem! Singura rațiune a publicării acestor stări și gânduri este aceea de a aminti lumii anesteziate de plăcere și ispitite de autosuficiența din zona „civilizată”, că trebuie să nu uite de fratii ortodocși din Africa. Și, cu ajutor și binecuvântare, să ne unim și să avem o misiune permanentă în Kenya!
La finalul acestui neînsemnat "jurnal de călătorie", nu pot decât să adaug un umil gând doxologic: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
