Interviu cu Bill Rockwell, un prieten al parohiei noastre

Viața parohiei Martie 13, 2020

Eram protestant, iar în grupurile noastre se vorbea mult despre Duhul Sfânt, dar când am venit în România pentru prima dată, am văzut cum arată o adevărată „înfocare după Dumnezeu”.

Bill este un american îndrăgostit de România, iar cu fiecare vizită a sa pe meleagurile noastre, ține să viziteze și parohia noastră. Bill a derulat și a susținut mai multe programe de dezvoltare economică, socială și spirituală în România și Republica Moldova prin parteneriate cu alte agenții globale, cum ar fi Bill Gates Foundation. În prezent, el este stabilit în America și ocupă o funcție importantă în cadrul celei mai mari companii de aeronave din lume și anume Boeing. În una dintre vizitele sale, un membru al parohiei noastre i-a adresat câteva întrebări cu scopul de a înțelege cum vede un convertit la ortodoxie american diverse provocări contemporane. Mai jos, am extras ideile principale ale acestui interviu.

De ce ați îmbrățișat credința ortodoxă? De ce v-ați convertit?

Eram protestant, iar în grupurile noastre se vorbea mult despre Duhul Sfânt, dar când am venit în România pentru prima dată, am văzut cum arată o adevărată „înfocare după Dumnezeu”. Am văzut-o, exprimată în oameni, iar marea diferență era că această înfocare se întâmpla în duhul dragostei, al iubirii. Așa ceva nu văzusem în protestantism. Am venit în România ca misionar protestant în anul 2000, de Crăciun, m-am reîntors în 2001 și atunci am avut aceste experiențe despre care vă spuneam. Aceasta era noutatea, faptul că în Biserica Ortodoxă lucrarea Duhului Sfânt era săvârșită în duhul iubirii, o iubire însoțită de un simțământ al asumării crucii, o iubire pentru oamenii din jur, o iubire pentru toți oamenii din jur, nu doar pentru cei de aceeași confesiune, așa cum eram obișnuit în lumea protestantă.

Am început să mă documentez despre Ortodoxie și am realizat că această Biserică este Biserica neschimbată, cea originală de la începutul creștinismului, așadar mi-am spus că vreau să fac parte din această Biserică. Cu acest gând în minte, am început să vizitez frecvent Biserica Ortodoxă din Seattle-America, apoi am găsit alta împreună cu soția mea, la care ne-am obișnuit să mergem, iar în 2006 am fost botezați în Biserica Ortodoxă.

Care este rolul Bisericii în societatea de astăzi?

Biserica Ortodoxă are un fundament solid și anume prezența sa istorică și apostolică (prin Sfânta Tradiție). Mulți nu știu ce înseamnă Tradiție, se gândesc la ea ca ceva static, trecut, dar Sfânta Tradiție este ceva viu pentru societatea actuală, ea este și istorică și vie în același timp, este eternă ca dragostea. Precum o capodoperă de artă își transmite mesajul, declarația într-un mod etern, la fel și Sfânta Tradiție, fiind vie, este eternă. În societatea civilă, expresia dragostei este legislația sau cel puțin așa ar trebui să fie. Legile puse în vigoare sunt și ar trebui să fie expresia dragostei. Cum interpretezi dragostea e diferit de la o societate la alta. În America sunt legi care exprimă dragostea așa cum văd ei dragostea, dar diferă de Rusia, de exemplu. Biserica este influența sănătoasă de care are nevoie dragostea în societate, altfel o societate ce își pierde legătura cu Biserica, se deteriorează, ajungându-se la punctul în care societatea își creează propria definiție despre dragoste, în loc să o preia direct de la Dumnezeu. Fără Biserică nu putem vorbi de o stabilitate sau durabilitate pe plan social.

Ce poate îmbunătăți Biserica din punct de vedere spiritual sau administrativ?

Pentru mine, în general, dacă Biserica își are atenția asupra esenței, care este comuniunea (cuminecarea, împărtășirea), iar acolo unde ea există, mai ales în Europa de Est, acolo există o legătură vie între Biserici și Mănăstiri, astfel, ele se hrănesc reciproc. În America nu avem multe mănăstiri, deci valoarea vieții monahale sau a rugăciunii, nu este la fel de recunoscută ca în Europa de Est. De exemplu, în Moldova, Iași sau Bucovina se vede o influență mare din partea vieții monahale, mai ales când vine vorba de rugăciune, dar pe cât mergi înspre București, se simte mai puțin credința oamenilor. Similar cu București, în America nu sunt așa de multe mănăstiri, pe când aici, conduc cinci minute și am ajuns la o mănăstire. În Seattle conduceam 4 ore că să ajung la o mănăstire. În America trebuie să urmăm exemplului de aici, cel din zona Iași, Moldova, Bucovina. Nu știu să spun cum arată în Grecia și cum viața monahală influențează societatea, cum văd oamenii de acolo și cum simt. Deși nu am petrecut mult timp acolo, pot spune totuși că un simțământ al sfințeniei, al duhovniciei mult mai profund l-am simțit în România. Cred că în România se combină frumusețea vieții liturgice din Rusia și profunzimea inimii din Grecia.

Cât despre organizarea administrativă a Bisericii, eu cred că cel mai bine se măsoară după modul de implicare în comunitate. Dacă viață duhovnicească este exprimată doar duminica, mergând la Sfânta Liturghie, această abordare este deficitară. Noi „a Lui făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.” [Efeseni, 2:10]. Desigur, este un lucru creștinesc să avem grijă de familia noastră, să petrecem timp întru sfințenie, dar trebuie să extindem aceste lucruri și înspre comunitate, să ne implicăm activ în viața Bisericii, să căutăm să vedem ce putem dărui comunității.

Este posibil ca perioada comunistă să fi avut aici o influență destul de mare, inducând oarecum populației faptul că „statul” se ocupă de cei săraci, iar Biserica doar de Sfânta Liturghie. Dar, acum Biserica aparține comunității, este a noastră, se întoarce în comunitate și comunitatea din jurul ei se îngrijește de oamenii cu adicții, oamenii nevoiași etc. E nevoie ca noi să redescoperim cum e să fim de folos, să „purtăm unul altuia sarcinile”.

Cred că Dragostea există în Biserică și că este oportun comunității să se implice și mai mult sub forma serviciilor sociale, pentru a lucra faptele dragostei.

Ce ați transmite românilor ce doresc să se mute în America și să trăiască „visul American”?

Părerea mea personală e că „iarba pare mai verde în altă parte”. Asta pentru că vedem doar părțile bune din cealaltă parte și gândim că „sigur îmi va fi mai bine acolo”. De fapt, lipsiți de Duhul lui Dumnezeu, ni s-ar părea chiar și acolo că „Patul e scurt și nu te vei putea întinde, iar așternutul lui prea scurt, ca să te învelești” [Isaia, 28:20], adică tot timpul o să fim nemulțumiți, o să căutăm în exterior pentru mulțumirea sufletească și credem că dacă ne mutăm în altă țară, problemele ni se vor rezolva. Deși se spune că în America situația financiară a unei familii este mai stabilă, sunt totuși multe familii care își fac griji materiale. American fiind, eu cred că România este locul ideal. Probabil dacă mă nășteam și creșteam aici aș fi visat la America. Am citit recent ceva despre România, era o carte despre icoane, iar acolo era scris ceva ce mi-a plăcut foarte mult și anume „viața României este în viața satului, viața satului este Biserica, iar viața Bisericii este Icoana”. I-am povestit asta Părintelui Iulian și el mi-a spus „concluzia e că viața României este Icoana”.

Și asta e adevărat, întrucât în România oamenii vor acea fereastră către Dumnezeu, această fereastră este icoana. În America nu e așa. Acolo oamenii sunt plăcuți, să spunem respectuoși, își faci relații interumane cu ușurință oriunde ai merge, dar confortul de a vorbi cu cineva, de a fi în comuniune cu cineva întru Hristos, este diferit. Am mulți prieteni în Biserica Ortodoxă Românească din Seattle și mulți de acolo lucrează la Microsoft. E o comunitate variată de români ce lucrează în domenii diferite. Toți aceștia formează o comunitate, un refugiu spiritual. Ei merg la serviciu într-o comunitate seculară, dar apoi se întorc într-o comunitate care este una spirituală. Aici în Iași este o comunitate puternică spirituală, nu o simți la fel de seculară, o simți preponderent spirituală.

Ce părere aveți despre ideologia de gen?

Acești oameni care încearcă să își găsească identitatea sau să o schimbe din bărbat în femeie și invers, sunt oameni iubiți de Dumnezeu, iar eu personal îi iubesc și le respect călătoria și căutarea, dar cred că Dumnezeu vrea de la noi toți să fim sfinți. De aceea, cred că bărbatul dacă a fost făcut de Dumnezeu bărbat, rămâne bărbat, iar femeia făcută de Dumnezeu femeie, rămâne femeie și asta indiferent de cum percep oamenii. Dacă un om crede că este altcineva, Dumnezeu nu își schimbă și El opinia. În America, dacă nu te adresezi corect cu pronumele potrivit către o persoană ce și-a schimbat genul, poți ajunge la închisoare. Dacă un bărbat spune că este femeie și nu i te adresezi ca unei femei, poți face închisoare sau poți fi dat afară de la serviciu.

Ceea ce este cu siguranță trist este că văd cum astăzi li se spune țărilor în ce să creadă. Li se impune să adopte anumite ideologii pentru a rămâne într-un anumit cerc, grup comercial, cum ar fi în spațiul EU.

Fiecare e liber să trăiască după cum dorește, dar nu poate să mă oblige sau să mă forțeze să cred și eu în ce crede el, aici e problema.

După Sfânta Liturghie, în ce mod interacționează comunitatea din parohie?

După Sfânta Liturghie avem ora de comuniune frățească (fellowship hour) unde ne întâlnim și servim ceva de mâncare sau cafea. Suntem 12 grupuri de oameni și fiecare grup se ocupă de pregătirea celor necesare (mâncare, ceai, cafea) într-o anumită săptămână. Pe când parohia era mică și nu aveam așa multe persoane, această misiune de a pregăti ora de comuniune era pentru 12 persoane în loc de grupuri.

Pe lângă pregătirea mesei sau a cafelei, grupul responsabil dintr-o anumită săptămână pregătea și câteva informații despre Sfântul a cărui prăznuire s-a făcut în acea zi. Astfel, după această comuniune urma momentul de studiu unde adulții erau separați de copii și fiecare avea parte de câte ceva: copiii de un fel de Școală de Duminică, iar adulții de un cuvânt duhovnicesc.

În termen practic, Sfânta Liturghie se termina pe la 10:30, apoi pentru 30 de minute serveam ceva, iar între timp sau după ce serveam, în jur de 45 de minute discutam în jurul unui subiect duhovnicesc prezentat de un laic sau preot.

Ce părere aveți despre materialele de tip new age care vorbesc despre spiritualitate, dar nu despre Dumnezeu?

Acest curent e oarecum trecut în America, el s-a întâmplat prin anii ’60. Atunci a fost populară meditația transcendentală, cărți de tip „fii aici și acum” și altele...vorbind foarte mult despre o energie impersonală și abstractă, în loc de Dumnezeu. Pentru mine, Dumnezeu este foarte vizibil, Îl cunoaștem prin revelație. Când Sfântul Petru a spus „Tu ești adevăratul Hristos”, el nu a spus asta prin deducție logică, ci printr-o revelație.

Noi, creștinii, ne raportăm la alți oameni prin rugăciune și aici responsabilitatea noastră e să ne rugăm pentru cei ce nu L-au găsit pe Dumnezeu. Când spun în rugăciune „ai milă de noi” ne referim la persoane. Când mă pregătesc pentru rugăciune, vin cu cei din inima mea, îi aduc lui Dumnezeu pe toți: prieteni, colegi, familia, rudele și spun „Doamne, eu vin la Tine și pentru ei”. Când spun „noi”, includ toate cunoștințele și pe cât posibil lumea întreagă. Aceasta este intersectarea mea cu Dumnezeu și cu oamenii, în rugăciune.

Dacă m-aș referi la o „forță, energie” din noi, nu ar exista o intersectare clară. Cei ce sunt parte din acest curent tip new age, probabil că atunci când merg la muncă se simt bine cu ei înșiși, dar nu au o conexiune reală cu oamenii, pentru că ei se referă la energii. În creștinism, când ne rugăm pentru oameni, Dumnezeu se arată acestora, e o legătură foarte strânsă, foarte puternică. Dumnezeu le deschide ochii. Când îmi deschid inima către Dumnezeu, El știe inimile altora și le deschide și le vindecă.

Dacă întâlnim oameni care au aderat la astfel de filosofii, răspunsul nostru să fie rugăciunea.

Cum se răspândește credința ortodoxă?

Am fost protestant și ei aveau tot felul de modele printre care pliantele, „ademenirea”, mersul din casă în casă. Dar, în Biserica noastră există un singur evanghelist, acesta este Duhul Sfânt

Consemnat de Sorin Pavel - parohia Sf. Vasile Tătărași

Citește alte articole despre: interviu