În data de 6 noiembrie 2019, în Biserica „Sf. Vasile” s-a organizat o cateheză demonstrativă cu titlul „Cercetați Scripturile”, la care au participat 18 tineri, majoritatea fiind membri ai parohiei. Principalul scop al acestei cateheze a fost de a oferi un exemplu preoților din alte parohii, care au fost invitați să asiste la discuțiile propuse.
Pentru început, din dorința de a ne cunoaște mai bine, la îndemnul părintelui Iulian Negru, moderatorul grupului, fiecare invitat s-a prezentat spunând ceva relevant despre el și precizând cum se simte în momentul acela alegând un emoticon reprezentativ. În plus, pe o masă se aflau câteva citate din Sf. Scriptură (de exemplu: „Rugați-vă neîncetat”, „Toate le pot în Hristos care mă întărește.”), iar fiecare dintre noi a fost provocat să selecteze un verset care îl caracterizează, argumentând alegerea.
În partea a doua a catehezei, ne-a fost prezentată structura Sf. Scripturi și diferențele dintre Biblia creștin-ortodoxă și Biblia protestantă. De asemenea, cea mai importantă dintre întrebările care ne-au fost adresate a fost: „Este suficientă citirea Sf. Scripturi pentru mântuire?”; răspunsurile au fost diverse, dar concluziile au fost aceleași: citirea nu este suficientă, dar necesară, iar problema majoră a creștinilor ortodocși este nepunerea în practică și netrăirea cuvintelor citite.
Spre finalul întâlnirii, a fost realizat un exercițiu de lucru în echipă, în cadrul căruia membrii grupelor au avut de citit anumite versete din Sf. Scriptură, de răspuns la câteva întrebări relevante și de rezolvat o ecuație matematică rezultată din pildele citite.
Ultimul aspect discutat în cadrul temei a fost legat de planificarea și realizarea proiectelor de tip sămânță, cum ar fi: zugrăvirea unei anexe din curtea bisericii, strângerea de fonduri pentru sponsorizarea unui copil de la o școală specială, organizarea unui seminar despre avort, vizitarea unor bătrâni din parohie, vizionarea unui film religios etc. Pentru realizarea unui proiect mic, de tip sămânță, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții: să fie cuprins în rugăciune, motivat de intențiile lui Dumnezeu, plănuit cu atenție, să dureze puțin, făcut cu resurse locale, fără a discrimina, antrenant și pentru beneficiarii proiectului și, mai ales, să fie pentru slava lui Dumnezeu (nu a bisericii/ parohiei).
Ne-am bucurat să participăm la această cateheză și ne dorim mai multe astfel de întâlniri!
Consemnat de Ioana Sanciuc - parohia Sf. Vasile Tătărași
Este suficientă citirea Sf. Scripturi pentru mântuire? (Cateheză demonstrativă)
26 Noiembrie 2019