Întâlnim din ce în ce mai des oameni care pentru a fi „la modă” sau a-și etala cunoștințele acumulate, se mândresc cu mărturisirea plină de sine: ,,sunt ateu!”…
Bineînțeles că, după modelul Mântuitorului, respectăm libertatea și drepturile omului…îl acceptăm așa cum este, ascultându-l cum încearcă să-și argumenteze poziția și să își susțină convingerile.
Omul uită însă cel mai important lucru, și anume că atunci când spune: ,,nu cred în Dumnezeu”, de fapt mărturisește că Dumnezeul nostru există, iar el, din anumite motive, nu vrea să creadă în Dumnezeul în care credem noi. Astfel, argumentând ,,credința” lui, nu face altceva decât să îngroape talantul dăruit de Domnul Hristos.
De fiecare dată când mă închin în fața unei icoane, mă simt impresionat de blândețea și iubirea ce o transmite. Și mă întreb de multe ori, ce ne strică bucuria și ne face să uitam iubirea? Ce ne face să afirmăm că nu credem în existența divinității, că nu credem în/ nu putem explica logic existența Lui Dumnezeu? În curând începe postul Crăciunului, după cum este cunoscut în popor. Dacă în viziunea creștinului ortodox, această perioadă de post nu este decât o perioadă de pregătire și îmbunătățire duhovnicească pentru întâmpinarea Nașterii Domnului Hristos, a Dumnezeului și Mântuitorului nostru, pentru cei care neagă existența Lui Dumnezeu, această perioadă nu reprezintă decât un prilej de petrecere, de întâlniri de familie sau de a ,,vâna” reducerile substanțiale oferite de comercianți.
Recent, am auzit o discuție între câțiva oameni, spunând că au fost puși în calitate de martori să depună mărturie sub jurământ. Din relatarea lor, se observa fără îndoială că nu au niciun resentiment atunci când mărturisesc strâmb, cu mâna pe Sfânta Scriptură. Incredibil!!!
Puteau măcar să declare că nu împărtășesc această credință, nicidecum să depună jurământ în Numele Celui în care ei, de fapt, nu cred. Ce se mai poate face în cazul de față?
Trăim cu impresia, de cele mai multe ori, că dacă ne aflăm într-o continuă ,,evoluție”, înseamnă că tot ceea ce ni se oferă este spre folosul nostru. Evoluția este procesul prin care ne apropiem din ce în ce mai mult de scopul avut sau de țelul propus; însă observ cu tristețe că majoritatea lucrurilor ce acum ne înconjoară, mai degrabă ne îndepărtează de Dumnezeu, de scopul avut al fiecărui creștin.
Chiar și o colegă de serviciu mi-a spus cu ceva timp în urmă despre copiii ei (19 și respectiv 24 ani) că sunt atei, asta în situația în care ea este ortodoxă, soțul ortodox și copiii sunt botezați ortodox, după cum tot ea afirma într-o discuție anterioară. Întrebând care a fost cauza care a condus la această opinie, la această stare de fapt, a motivat că, logic, Dumnezeu nu există, iar ceea ce știința nu poate demonstra, omul modern nu ar trebui să accepte! Mai mult decât atât, concepțiile de tipul: copiii noștri nu sunt ,,încuiați la minte” ca cei din vechime sau că, la ei nu ,,ține” povestea cu ,,Doamne Doamne”, s-a generalizat în ultimul timp. Oare, principiile care stau la baza fizicii, curentul electric, telefonul, fotografia, praful de pușcă sau chiar ,,banala” roată, au fost descoperite de cei încuiați la minte?
Întâlnim din ce în ce mai des oameni care pentru a fi „la modă” sau a-și etala cunoștințele acumulate, se mândresc cu mărturisirea plină de sine: ,,sunt ateu!”…
Bineînțeles că, după modelul Mântuitorului, respectăm libertatea și drepturile omului…îl acceptăm așa cum este, ascultându-l cum încearcă să-și argumenteze poziția și să își susțină convingerile.
Omul uită însă cel mai important lucru, și anume că atunci când spune: ,,nu cred în Dumnezeu”, de fapt mărturisește că Dumnezeul nostru există, iar el, din anumite motive, nu vrea să creadă în Dumnezeul în care credem noi. Astfel, argumentând ,,credința” lui, nu face altceva decât să îngroape talantul dăruit de Domnul Hristos.
Personal, cred că mulți dintre noi, pur și simplu, L-am înlocuit pe Dumnezeu în viața lor cu altceva: carieră, bani, afaceri sau orice altceva ce acaparează toată atenția noastră. Și mai mult decât atât, am ajuns să ne consumăm toată energia creatoare frământându-ne mintea cu judecată plină de inteligență, în loc să găsim căile simple ce duc la Hristos. Scriind aceste rânduri îmi vine în minte o povestioară scurtă (nu mai știu sursa de unde am citit-o) pe care aș dori să o împărtășesc cu voi, prietenii mei.
Era odată o femeie săracă. Pentru orice bine sau rău care i se întâmpla, rostea mereu ,,Slavă lui Dumnezeu!”. La mică distanță de ea trăia un om plin de bani, dar sărac în credință, care, de fiecare dată când trecea prin fața casei ei și o auzea spunând ,,Slavă lui Dumnezeu!” sau ,,Mulțumesc Doamne!”, se enerva. A răbdat până într-o zi când i-a spus servitorului său:
- Mergi în piață și cumpără două coșuri de alimente și du-le acestei femei. Iar dacă te va întreba cine le trimite, să-i spui că diavolul.
Așadar, a doua zi, servitorul sună la ușa femeii. Când deschide, vede două coșuri cu alimente și pe servitor în spatele lor.
- Slavă lui Dumnezeu! Îți mulțumesc, Doamne! a spus femeia strălucind de bucurie.
- Nu vreți să aflați cine v-a trimis atâtea bunătăți?, a întrebat cu nerăbdare servitorul.
- Nu, fiule, nu are importanță. Când Dumnezeu vrea, și diavolul îi slujește, a spus femeia bucuroasă și dând slavă Lui Dumnezeu, a intrat cu coșurile înăuntru.
Da, cam atât am reținut din această frumoasă poveste de suflet. Sunt sigur că nu există om fără credință, pentru că ea este atât de adânc pusă de Domnul în fiecare dintre noi, încât, ca să ne lepădăm de ea trebuie să negăm că suntem oameni! Nu putem face altceva decât să ascultăm omul ce vorbește, că să ne dăm seama ce iubește de fapt.
Din ceea ce știu, cuvântul „ateu” înseamnă „fără Dumnezeu”, „cel ce se desparte de Dumnezeu” sau „cel ce nu recunoaște pe Dumnezeu”. Asta nu înseamnă că așa este! Vă pun întrebarea: Se poate vedea sufletul omului cu ochiul omenesc (pământesc)? Cu siguranță, nu! Asta nu înseamnă că nu există…
Din păcate, sunt și oameni care nu cred pentru că nu au fost învățați să creadă! Și s-a ajuns la aceasta pentru că, în multe cazuri, oferim totul copiilor noștri, în afară de Hristos! Da, și este una dintre greșelile cele mai des întâlnite în zilele omului modern. Am ajuns să trăim cu impresia că mai de folos îi sunt bunurile (aici mă refer la partea materială) lăsate copilului, decât credința care-l va ajuta să nu se piardă în patimi ce ucid și sufletul și bucuria!
Cred că sunt cazuri în care cei ce se consideră atei, o fac din a se revolta împotriva ,,sistemului” și ,,credinței impuse”, dar oare cine-i respectă libertatea: Domnul Hristos - care așteaptă cu nerăbdare întoarcerea noastră, a fiilor risipitori - sau ,,statul de drept” care așteaptă să-și încaseze taxele impuse?
Poate că și ,,ateii” au dreptatea lor, dar, aș întreba pe cei ce se consideră atei, dacă s-ar afla într-un avion care se prăbușește, într-un vapor ce se scufundă sau în vreo speță asemănătoare, cine poate afirma în clipa aceea: ,,Nu cred că Dumnezeu există”?
Închei aceste rânduri cu speranța că Domnul Hristos se va îndura și de oile pierdute ale creștinismului ortodox modern și va scoate la liman pe toți cei rătăciți. Nu știu când vom conștientiza adevărata valoare a vieții dăruite, a talantului primit, dar când lăsăm timpul să treacă în zadar este ca și cum facem un pas înapoi de la Domnul Hristos ce ne așteaptă cu brațele deschise, spunând: „Iertate-ți sunt păcatele”…
jr. Eugen Antohi - Parohia Sf. Vasile Tătăraşi
