Astăzi sau mâine?

Intrăm cu voia Domnului în cea mai binecuvântată perioadă din timpul anului, mai ales a calendarului bisericesc, postul Sfintelor Paști, timp în care suntem chemați la pocăință, la trăirea înfrânării de la bucate, care la rândul ei ne ajută înfrânării de la patimi. 
Cred că scopul postului nu este de a nu mânca anumite mâncăruri, ci de a ne antrena în lupta împotriva patimilor. Și pentru a câștiga o luptă, avem nevoie de antrenament…
Toată viață noastră petrecută pe acest pământ trebuie trăită clipă cu clipă, iar dacă nu folosim timpul acordat spre a ne apropia de Domnul Hristos (a-L cunoaște și a-L iubi), în zadar am irosit timpul dăruit… Iar dacă „în Hristos coexistă Dumnezeirea și omenirea”, după cum spunea Pr. Galeriu, atunci m-ar ajuta gândul că Singurul Prieten în lumea aceasta îmi este Domnul Hristos! Mă iubește și este în permanență lângă mine, la bine și la rău… 
Fără nicio îndoială, scria Kallistos Ware (episcop al Patriarhiei ecumenice din Constantinopol), timpul este parte din creația lui Dumnezeu și de aceea este „bun foarte” (Fac. 1,31), El este cel care a creat „anii” (Evr. 1, 12) și în același timp rămâne „Împăratul veacurilor” (1 Tim. 1,17). 
În același timp însă, venind la „plinirea vremii”, după cum spune Sf. Apostol Pavel, în persoana Mântuitorului se unește timpul vieții acesteia cu veșnicia vieții viitoare. Pentru a te vindeca trebuie mai întâi să accepți că ești bolnav și să ceri tratament; tot așa, pentru a câștiga viața viitoare cu Domnul Hristos trebuie să ne folosim cu înțelepciune de timpul prezent, adică de ziua de astăzi. 
Astăzi! Oare de câte ori spunem acest cuvânt uimitor: astăzi? Da, dar de câte ori ne propunem ceva pentru astăzi, un gând viclean ne șoptește: „De ce astăzi? Cred… că e mai bine mâine!”. Și, astfel, se creează o veșnică dilemă: astăzi sau mâine? Cei care au răsfoit Sfintele Scripturi au întâlnit adeseori referințe la timpul prezent: „Astăzi de veți auzi glasul Meu, nu vă împietriți inimile!”- zicea Domnul către evrei, prin apostolul Pavel. La fel îi spune lui Zaheu, în fața lui și a celor prezenți acolo: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”. Chiar și tâlharului de pe cruce, Domnul Hristos îi spune: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. Tot așa și noi, creștinii, spunem în rugăciunea dinainte de împărtășirea cu Sfintele Taine: „Astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaș mă primește!”. Da, acest uimitor cuvânt, astăzi, care-i fără îndoială, cuvânt dumnezeiesc.  
Cred că nu trebuie să tratăm cu indiferență sau să considerăm ca fiind ceva obișnuit când zicem despre ceva că este dumnezeiesc, pentru că acest timp prezent, acest cuvânt, descoperă timpul lui Dumnezeu față de timpul nostru. Dacă ne aducem bine aminte, și părintele Iulian a spus de nenumărate ori că timpul lui Dumnezeu este astăzi. Timpul omului pământesc cuprinde fără îndoială trecutul, prezentul și viitorul, adică: ieri, azi, mâine; dar când se roagă, când ascultă Cuvântul Evangheliei sau când se împărtășește cu Sfintele Taine, el (omul, sau mai bine spus creștinul) trăiește doar în ziua de astăzi, în timpul lui Dumnezeu, pentru că timpul diavolului este mâine. De câte ori nu zicem: „Lasă, să încep mâine, mâine...” - dar acest mâine nu este decât alegerea omului depărtat de Dumnezeu, al neputinței și al căderii lui. 
Dacă fiecare dintre noi în clipa aceasta trăiește în timpul lui Dumnezeu, atunci cu toții vom simți că acest astăzi ne-a atins inimile. Și atunci ai senzația că te înalți și simți prezența lui Dumnezeu în tine. 
Cred că acest timp pe care-l trăim acum, nu este nimic altceva decât „unitatea de măsură” cu care apreciem procesul de îmbătrânire, constituind o iluzie cu relativitate. Important este să nu rămânem observatori ai timpului, adică să nu privim nepăsători cum viața se scurge, ci să încercăm a crește duhovnicește, a ne maturiza în Domnul Hristos. Cealaltă viață (viața duhovnicească) devine timpul petrecut în și pentru Hristos, și astfel timpul lui „azi” îl transform în veșnicie. 
De multe ori ne întrebăm: Oare când ne putem considera maturi? Când putem spune că am crescut? Care trebuie să-mi fie criteriul de judecată: vârsta sau maturitatea duhovnicească? Cunoscutul scriitor irlandez, Oscar Wilde, spunea: „Când ești tânăr știi totul, când ajungi la maturitate începi să te îndoiești de tot, iar când îmbătrânești crezi totul”. 
Sunt convins că știți mai bine decât mine că nu vârsta este necesară pentru a te mântui, ci important este să existe o evoluție în viața duhovnicească. Sunt multe cazurile în care oameni tineri ca vârstă au ajuns la înalt nivel duhovnicesc și au părăsit timpul vieții acesteia. 
Evoluția în viața duhovnicească nu trebuie apreciată după câte ore ne-am rugat sau cât timp am postit; de câte ori am mers la biserică sau cât de mult bine am făcut, ci acesta este doar începutul… 
Important este să încerc a descoperi dacă prin experiențele trăite mi-am strâns „un bagaj” duhovnicesc, ce-mi poate transforma clipa de acum în veșnicia Lui Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne dă punctele de reper prin care putem desluși cât de profundă este evoluția în timpul petrecut pentru Domnul Hristos, spunând: „dacă ai rugăciune profundă atât cât să nu te mândrești și treci cu vederea greșelile fratelui tău; duci cu bucurie toată tristețea, mulțumind și binecuvântând pe Dumnezeu pentru toate și în toată vremea; atunci ai strâns bogății sufletești în lumea aceasta”. Părintele Arsenie Papacioc spunea: „Orice clipă poate fi un timp și orice suspin o rugăciune”. 
În încheiere, vreau să vă spun că este foarte important darul vieții acesteia și timpul în care ea se desfășoară, căci este răgazul pe care ni-l dă Domnul să ne îndreptăm greșelile; oare nu au existat momente în care am conștientizat păcatul? Și totuși, nu ne-a pedepsit, ci a așteptat întoarcerea noastră, „să fim vii”! Cred că ar trebui să alegem cu discernământ și mare atenție clipa la care ne raportăm, pentru că astăzi a venit timpul să nu ne mai îndoim de iubirea Lui. 
Har și bucurie! 

Eugen Antohi - Parohia Sf. Vasile Tătăraşi